Aș vrea să scriu un vers frumos, dar visul nu mă lasă, Mi-e dor de tot ce-am fost cândva, mi-e dor de casă. Cuvântul se prelinge trist, pe lângă stele, Cândva eram un visător și mă-antreceam cu ele. Caut copacul, s-a uscat! cândva stăteam la umbră, Și mă jucăm cu alți copii, făceam o tumbă. Ce-a fost cândva nu va mai fi, mă șterg pe frunte Și mă pornesc cu pas decis, spre vârf de munte. Și de acolo să observ și nori și stele, Și toată viață ce s-a scurs, cu zile grele. Dar iată dorul mi-a trecut și-ncep a scrie Visul frumos mi-a revenit și îți scriu ție Sper să citești, să regăsești în aste versuri, Frânturi de gând, bucăți de vis și multe sensuri. Timpul ce-a fost e tot al tău, din el renaște, Poți iar sa mergi, de îți alegi, spre zări albastre. Ai timp să faci ce n-ai făcut, ai timp de toate, Ești TU al tău cu gând și vis, ești CEL CE POATE. #VirgilProfeanu