Poemul celor ce [nu] sunt și [nu] vor [mai] fi… Lumea nu ar simți Nici dacă am fi, Nici dacă n-am fi, Nici dacă am fi și apoi n-am mai fi. Dar dacă am fi, atunci, Totul al fi altfel… Și lumea ar fi, poate, Măcar cu un nume mai lume. Căci dacă am fi, atunci, pentru o vreme Și noi am fi noi, Uneori mai veseli, alteori mai triști Sau poate, pentru multă vreme, foarte, foarte fericiți. Simțind, gândind, iubind, fiind… Nu cerem răspuns, Nici nu putem să sperăm, Dar nici să uităm Că am putea fi, Că am fi putut fi, Cum ar fi să nu fim… Așteptând o zi, Așteptând un cer, Așteptând un zâmbet, plin de blând mister, O mâna pe sufletul tău Și în inima ta țipătul meu! Și asta e, poate, poezia noastră, a celor ce încă nu suntem noi, a celor ce am fi putut să fim, dar niciodată vom fi, a celor ce, am fost la un pas să nu fim, dar suntem… by virgil profeanu