1989 – 1993
Cartea de onoare a
LICEULUI “RADU GRECEANU” – SLATINA
Un mare om al țării noastre spunea că scrisul este cel ce rămâne un punct de reper în vălmășagul întâmplărilor. Drept urmare, voi însemna aici câteva din ideile mele care vor încerca să se înscrie în ideile generale ale generației mele.
Mare lucru este pentru om să conștientizeze:
• ireversibilitatea Timpului,
• imposibilitatea modificării actului uman săvârșit în orice moment,
• imperfecțiunea ce există în majoritatea actelor umane și
• imensul potențial ascuns în fiecare om.
Să conștientizeze ireversibilitatea timpului pentru a nu lăsa timpul să curgă zadarnic.
Să conștientizeze imposibilitatea modificării actului uman săvârșit, pentru că timpul fiind ireversibil, orice fapt, bun sau rău, rămâne peste timp, iar conștientizarea aduce maturizarea gândirii și poate conduce pe om la acele înțelepte vorbe românești: ”Să nu vorbească gura fără tine”, “Să gândești de zece ori până să faci o data numai”.
Să conștientizeze imperfecțiunea ce există în majoritatea actelor omenești, pentru a-și da seama de adevărata valoare a omului și pentru a micșora aceste imperfecțiuni.
Să conștientizeze imensul potențial ascuns în fiecare om pentru a putea înțelege oamenii, pentru a ajunge să îi cunoști nu numai în particular ci și ca omenirea în general.
Acum, vorbind despre noi, cu tineri, se zice că suntem la vârsta optimismului, la vârsta la care viața ni se pare uneori o joacă, dar și vârsta la care omul își pune problemele fundamentale ale ființei umane: “ce este viața?”, “cine sunt eu?”, “care este finalitatea omului?”, “lumea, creație sau evoluție?”, etc.
Deci, odată fiind vârsta optimismului, orice încercare prin care trecem, orice întâmplare dură (moral vorbind, nu fizic), este un pas spre maturizare, unul din pașii ce ne dezvăluie lumea în adevarata ei față.
Dar problema răspunsului la întrebările fundamentale nu este o problemă simplă, pentru că omul, din spirit de contrazicere, nu acceptă în general teoriile ce i se expun, ci el se înscrie în teoria pe care și-o crează singur, sau care i se pare a fi general valabilă. De accea, în primul rând este necesară înmagazinarea a cât mai multe cunoștințe:
– de matematică, fizică și chimie, pentru a-și crea o gândire logică și riguroasă;
– umaniste, pentru a crea un cadru al gândirii, un suport cât mai logic unde ideile născute să devină idei forță.
Despre generația noastră, se poate spune ca a fost o generatie a tranziției, noi suntem ultimii din cei ce au început liceul înainte de decembrie 1989, suntem ultima generație care a susținut examen pentru promovarea în treapta a II-a de liceu, suntem generația la care profilurile s-au schimbat, generația la care elevul a fost pus în fața alegerii continuării studiilor în secțiile reale sau umaniste.
Ceea ce va rămâne în conștiința noastră, va fi nu în ultimul rând, nostalgie, ideea că liceul are undeva în el o parte din viața noastră, că el a fost martorul tacit al faptelor noastre, al durerilor și bucuriilor, al entuziasmului și optimismului nostru.
Fie dar, ca peste ani si ani, atunci când se va organiza o întâlnire a generației nostre, să se fi păstrat în sufletul nostru acea parte fragilă a purității noastre de foști copii.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Word over Time, 1989-1993, Book of Honor – “Radu Greceanu” High school
A great man of our country once said ‘writing is the milestone that dwells over time in the crammed happening’. Therefore, I will write down few of my ideas that will sum up the general ideas of my generation.
Is a great deal for man to be aware of:
• The irreversibility of time,
• The powerlessness of improvement of the continuous perpetrabled human act,
• The fallibility of human acts and
• The overwhelming inner potential of man.
To be aware of the irreversibility of time means not to let time pass by in vain.
To be aware of the powerlessness of improvement of the continuous perpetrabled human act, because time being irreversible, every act, good or bad, dwells over time and the awareness brings the maturation of thinking which can lead man to those wise Romanian words: “Don’t let your mouth speak without your approval.” and “Think ten times before acting once.”.
To be aware of the fallibility of human acts in order to understand the time value of man and to cry it down.
To be aware of the huge potential hidden in every man in order to understand the people, to get to know them not only individually but altogether as human kind.
Now, talking to other youngsters about us, we realized that this is the hopefulness age, the age when life appears as a joke sometimes and in the same time the age when man asks himself the fundamental questions of life: “What is life?”, “Who am I?”, “What is the purpose of mankind?”, “The world – creation or evolution?”, etc.
So, passing only once through this hopefulness age, every attempt that we go through, every rough attempt – morally, not physically – is one step closer to maturation, is the step that brings to light the true side of life.
But answering the fundamental questions is not an easy matter, because man, out of his self-concentration does not accept the theories that are exposed to him instead he starts debating on his own theory or on a general one.
Therefore, storing up the knowledge is absolutely necessary:
• Mathematics, physics and chemistry in order to develop a rational and compelling thinking
• Humanistic in order to create a frame to thinking, a logical frame where the new-born ideas are able to become drive ideas.
About our generation it can be said that is has been a generation of transition because we are the last ones that started high school before December 1989, the last one that took and exam between 10th and 11th grade, the last one that changed majors, the last one that had the possibility to choose between rational and humanistic majors.
What will remain in our minds is nostalgia, the idea that high school owns somewhere ‘inside’ a part of our lives, that it had been the silent witness of our acts, pain and joy, enthusiasm and hopefulness.
So I hope that over years when we will re-unite for celebrating we will have kept that fragile purity of a child in our hearts.
I had written these words at the end of my 12th grade for The Book of Honor at the request of the high school’s principal.
