Privesc spre vers și mă întreb de e al meu. Mintea mi-o-ntreb, iar ea șoptește ritm. iar inima îmi spune că ea ar ști doar despre dor. Îmi întreb sufletul și devin eu și-ncep să scriu. Gândul sunt eu și eu sunt gând și mă îndrept în cerc pre sens… Mintea mi-e ritm rima accident, versul sentiment… Și rupt din forma neatinsă mă-ndrept spre visul meu, plăsmuirea ce îmi alină în zi și noapte un dor nestins… Privesc spre zarul aruncat… Inspirație rostogolindu-se, aruncând silabe… Le culeg. Conștient separ sensurile. Inspir, expir, respir și sper că alegerile mele au fost cele [ne]potrivite Și că acum, la final, voi primi … aplauzele voastre… #VirgilProfeanu