Cât de sinceră poate fi o poezie? atât cât suportă o coală albă de hârtie, cât suflet poți pune într-un strop de cerneală, și câtă lacrimă poți strecura în urzeală. Când încep câteodată să aștern noi cuvinte Nici nu bănuiesc ce o să-mi treacă prin minte, Dar scriu și citesc mirat privind sensuri noi, jocuri de cuvinte, ce mă-mping mai apoi, spre simțiri și trăiri negândite de mine, ce le transmit, chiar în timp ce scriu, înspre tine. Și poate că rostul acestor zeci de cuvinte este să mă observ și să îmi pătrund, mai adânc, în minte, iar cel ce citește o să fie mirat, într-un fel, că atunci când citește e vorba și despre el. Și iată cum, fără să vreau, am scris despre mine gândindu-mă în tot acest timp și la tine. Încearcă și tu, ia o coală și scrie despre tine îndată și o să vezi cum lumea toată se va-nvârti în juru-ți, o clipă sau două, mirată, mișcată, pătrunsă, extaziată sau chiar contrariată de o poezie [nu] tocmai nouă. #VirgilProfeanu