Orgoliul este o stare de fapt surprinsă în următoarea poveste: «EU găsesc o soluție. Am găsit-o EU. Cum? Inspirat sau pe baza experienței anterioare. Acum soluția e a MEA, e dată de MINE, e produsă de MINE, e copilul MEU. Orgoliul se naste atunci când, punându-mi soluția pe masă, NU accept să mi-o atingă cineva, NU accept să mi-o disece cineva, nu accept să mi-o îmbunătățească cineva. Orgoliul este dezvoltat din propriul MEU ego, adică din „EU”, „al MEU”. Mai mult, în momentul în care cineva vine cu o altă soluție și o pune pe masă, NU ascult. Dacă reușește să-mi demonstreze prin argumente logice că soluția lui e mai bună, o să-i spun că există și supralogică și că în baza supralogicii soluția MEA este mai bună decât soluția lui. Acesta este ORGOLIUL. Particularizând, orgoliul care se manifestă în contextul profesiei este cunoscut sub numele de orgoliu profesional. Paralel cu orgoliul se află verticalitatea. Granița dintre cele două este foarte fină, iar recunoașterea și folosirea fiecăreia în mod corect face diferența între rai și iad. Verticalitatea este starea pe care omul o primește în dar în momentul în care învață să meargă și își ridică ochii spre cer. Verticalitatea ține de respectul pe care omul trebuie să îl impună simplu, fără încărcătură emoțională celor cu care interacționează. În relația mamă – copil nu este rău ca mama să fie orgolioasă, să-și iubească copilul și să creadă că e cel mai bun din lume, pentru că fiecare om poate fi într-un fel al lui cel mai bun in ceva, iar pentru mama lui, sigur este cel mai bun. Să învățăm să disociem produsele/producția minții, a creierului, a mâinii de ceea ce înseamnă artă și/sau naștere de copil. Și atunci nu vom mai fi orgolioși, ci vom fi doar verticali. Și atunci când ești vertical îți expui solutia și te bucuri când cineva vrea să o asculte, să o înțeleagă și să participe la ea. În acest fel ea nu mai este doar produsul tău, ci devine un produs al mai multor minți fapt ce îi conferă un surplus de bogăție. by virgil profeanu