Limba, despre limbă, despre înțelesuri, limba ca instrument al gândirii, cuvântul că element de programare neurolingvistică. Eminescu. Cca. 5000 de cuvinte se găsesc în toată opera lirică și în fapt 95% din toată opera lui a fost srisa cu 3017 cuvinte. Glossa – tezaur de sensuri. Strofa a treia. „ Nici încline a ei limbă /Recea cumpăn-a gândirii Înspre clipa ce se schimbă/ Purtând masca fericirii, Ce din moartea ei se naşte/ Şi o clipă ţine poate; Pentru cine o cunoaşte/ Toate-s vechi şi nouă toate.” Iar pentru cine va cunoaște binelimba română și doar 3000 de cuvinte din altă limba și va putea să traducă într-o formă nu neapărat poetică, această strofă, acela poate să programeze (neurolingvistic) în acea limba. Îți sugerez că să sugerezi minții tale al cărei mecanism de judecată este o balanță, o balanță în care echilibrul este fundamental, o balanță în care intervenția ta conștientă trebuie să fie minimă, în care tu ești observatorul și vei permite judecății tale să fie într-adevăr liber arbitru, și să aleagă într-o libertate absolută. Îți sugerez ca să-i sugerezi minții tale care coordonează acest mecanism al judecății să nu fie tentată, mintea, să permită în toată libertatea lui, mecanismului, să se încline înspre acel element atractiv al unei clipe care poartă o vremelnică masca a fericirii. Și în toată această libertate a ei, mintea, cu sugestia ta, își va păstra verticalitatea și va putea să ia decizii neinfluențată de aparența frumusețe sau fericire a unei clipe care ține doar o clipă și care se naște din însăși moartea clipei, pentru că doar moartea clipei poate să ne ducă încă o clipă mai departe și atunci clipa care s-a născut și care, poate, a ținut doar o clipă, născută din moartea unei clipe anterioare, este vremelnică iar judecata trebuie să fie așezată pe valori le fundamentale, iar pentru cei care știu acestea, „toate-s vechi și nouă toate”. Și iartă-mă pe mine, că ți-am sugerat lucruri pe care deja le știai. Dar poate că eu, am reușit cu alte cuvinte, puse într-o formă poetică, să-ți prezint că-ntr-o oglindă lucrurile pe care tu le știai. by virgil profeanu
