Eu consider că nu există om în lumea asta care să aibă rată de succes de 100%, pentru toate activitățile pe care le desfășoară. Este interzis prin natura firii.
De când ne-am născut am învățat că nu avem succes 100%. Am plâns și nu la primul strigat am avut succes. Am plans de zece ori și a zecea oară am avut succes și a avenit mama și ne-a luat în brațe. Deci viața nu ne oferă succes 100% în nimic. Lucrăm în vânzări din momentul în care am simțit cu mâinile aerul. În momentul în care am întins mâna spre lumea exterioară, din momentul acela am început să ne vindem pe noi. Am început să vindem țipătul de foame către părinți care l-au cumpărat imediat și ne-au dat să mâncăm . Am început la un moment dat să vindem zâmbete și am primit în locul lor mult mai multe zâmbete. Am început să vindem cuvintele mama și tata și am primit pentru ele tot ce ne doream.
Mai târziu am început să ne vindem către alții prietenia și am primit în schimb prietenie și așa mai departe. De fapt vânzarea este un schimb, de fapt vânzarea este o interacțiune. De fapt, într-un final nu există vânzare pentru că nu există nimic, pentru ca există tot. Toată munca de acumulare de ani înseamnă astăzi tot – finalizarea sau continuarea unui proces de negociere și convingere.
Am înțeles în timp că tăcerea e de aur, nu pentru că îți face bine ci pentru că primesti informații valoroase; când taci sunt alții care vorbesc. Ascultând poți să îți îmbunătățești performanțele și pentru ca omul să se poată realiza în viață, să fie util societății, el trebuie să fie ajutat. Aș putea spune chiar pentru ca vânzătorul să poată să dea rezultate foarte bune trebuie susținut, ajutat de toți, dar mai trebuie să și solicite, adică trebuie să ceară ajutorul, atunci când simte că are nevoie de ajutor.
Din munca sa omul a înălțat necontenit societatea pe treptele progresului și civilizației. Aș putea spune că prin munca celor care fac vânzări, negociază, conving, societatea a început să aibă o dinamică mult mai mare. Dacă nu ar fi existat marketingul, daca nu ar fi existat vânzările, uneori agresive, lumea nu ar fi performant, fiindcă nu ar fi existat schimburile comerciale. Fără schimburi comerciale nu există dezvoltare.
Satisfacția morală a omului pentru menire împlinită întrece orice răsplată materială și este scopul convingerii și obiectivul vânzării. Vă spun sigur, din experiență, că nu atât banii pe care i-am câștigat de pe vreun contract mi-au adus fericirea, ci faptul în sine că am reușit să realizez acea conexiune. De fiecare dată am considerat că am o realizare, deci am tot.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Sales and persuasion
I consider that there is no man in the world that has 100% rate of success on every single activity. Is forbidden by nature!
The moment I was born I understood that man does not have 100% success. We cried 10 times and only the last time we had success and our mother came and held us. So life does not offer us 100% success in everything. We work in sales the moment we felt the air with our hands, the moment we had reached the outside world we started selling ourselves. We had started selling our hunger-cry to our parents who bought it in a second and gave us food. At a certain point we started selling smiles and gained, in return, more smiles. We had started selling the words ‘mother’ and ‘father’ and gained, in return, everything we have ever wanted. Later on, we started selling our friendship to others and gained in return friendship. And so on.
In fact, selling is an exchange, an interaction. In the end there is no sale because nothing exists because everything is. The hard work amassed over the years means everything today – the finality or the pursuit of a process of negotiation and persuasion.
In time we understand that silence is gold – not because is good for us, but because we receive priceless information; when you are silent another one is talking. By listening you can improve your performance and in order for man to accomplish life, to be useful to society, he must be helped. I can even say that for the salesman’s success, every person is needed, but still he has to ask for help when he feels like it.
Through work man had arose society on the steps of progress and civilization. I can say that through the work of men that sell, negotiate, pursue, society began having a better dynamic. If the marketing have not existed nor the sale activity, sometimes even aggressive, the world would not have performed because the commercial exchanges would not have existed. Without commercial exchanges there is no development/evolution.
Man’s moral satisfaction for the fulfilled designation exceeds material payment and is the purpose of persuasion and the object of sale. I can assure you from personal experience that not the money I had earned brought me happiness, but the fact that I have managed to create that connection. I contemplate my achievement every time, and so I have everyting.