Ce tristă și crudă e viața… Ce dulce și cald e soarele dimineața… Ce-amară e ura… Ce dulce-i “iubirEA”… Dar oare există “EA”, a simțit-o oare cineva? Sau e doar o părere, născută din durere. Să vrei să miști munții, să vrei să zbori pe nori, Să vrei s-alungi furtuna, să te trezești în zori, Să dormi pe puful moale al unei păpădii Să cânți că ciocârlia, pe-ntinsele câmpii. Să crești cum creste floarea, sub roua dulce, fină, Să zici cum zice ciuta puiului ei să vină, Iubitei tale, care nu știi de ți-i iubită Sau e doar o părere, din durere ivită. Durere care-n sufletet te-apasă cu nesaț, Iar tu îi spui iubiteia “hai, vină-n al meu braț” Să fii precum copii ce zburdă prin țărână, Fii mai curat cu roua și zii că să rămână iubitei, ce te așteaptă pe al casei pridvor, Privește cu tristețe la clipele ce mor, Și nu mai sta pe gânduri, o clipă nu mai sta Frumoasele momente tu nu le mai lasă Ci cheamă-ți crizantema să o sorbi cu nesaț, Și blând s-adoarmă floarea, zâmbind în al tău brat! Și sarutandu-i parul să-adormi încetișor Simțind că “TIMPUL TRECE ATUNCI CÂND CLIPE MOR” 1 octombrie 1995 #VirgilProfeanu