Orgoliul este paralel cu verticalitatea, adică un om poate fi toată viața vertical fără să fie vreodată orgolios sau poate fi toată viață doar orgolios fără să atingă verticalitatea.
Dacă orgoliul și verticalitatea sunt paralele, mila și iubirea de aproapele sunt împletite, coexistând. Nu sunt diferite ca esență, manifestare sau obligativitate morală, însă sunt ca dimensiune.
Manifestarea milei constă în capacitatea omului de a face milă, cum ar fi de a petrece timp cu celălalt, de a-i da bani, de a-și exercita puterea în ajutorul celuilalt sau forța. Diferența constă în faptul că iubirea față de aproape “atinge” infinitul, indiferent de capacitatea pe care omul o are la momentul respectiv, după cum porunca spune “iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”.
Însă cine este aproapele meu? Aproapele meu este cel care, văzându-mă picat între talhari, se apleacă asupra mea fără să-i fi cerut, creându-se o relație ființială datorită iubirii lucrătoare exprimate, o obligație de multiplicare spre infinit, o manifestare infinită a dragostei mele față de el ca față de mine însumi.
Astfel, în milă omul este limitat, mila avand o finitudine care vine din imperfecțiunea noastră ca oameni, din puterea noastră limitată. În schimb, în iubirea față de aproapele trebuie să fim perfecți pentru că este un raspuns al dragostei manifestate prin milă fără ca noi să o fi cerut.
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
The mercy and love for our neighbour
The Ego is parallel to verticality which means that a man can be his entire life vertical without being egocentric or he can be his entire life egocentric without being vertical.
If Ego and verticality are parallel, the mercy and love for the neighbour are braided, coexisting. They are not different by nature, manifestation or compulsoriness but as dimension/magnitude.
The manifestation of mercy dwells in the ability of man acting kind-hearted like spending time with the other one, giving money or using his influence in the benefit of the other. The distinction lies in the fact that the love for our neighbour reaches infinity regardless of the capacity the person has at that particular moment as the commandament says ‘love the neighbour as the yourself’.
But who is my neighbour? you might ask. My neighbour is the one that had seen me fallen among robbers and reaches towards me without even asking, creating a divine relationship due to the acid stated act of love, an engagement of magnification towards infinity, an infinite manifestation of love for him as for myself.
Thus, mercy is restricted due to our imperfection as human kind, to our limited force. On the other hand, when loving our neighbour we must act perfectly as a response to the manifested love through mercy without our asking.
