Fără categorie

Omul muncitor ca pomul roditor

By 20 noiembrie 2013februarie 24th, 2021No Comments

Este o lege a firii ca omul și planta să îndeplinească un rol în natură și în viață.

Tăria și răbdarea, efortul și dăruirea asigură împlinirea acestei meniri și a succesului în viață.
Viața omului muncitor se aseamănă cu cea a unui pom roditor.
Se cunoaște exemplul multor oameni care au muncit și au creat încă din copilărie.
Lăstarul dat din sămânță, chiar îngrădit de mărăcini fiind, va lupta cu forța lui firavă să iasă din îngrădire, să se identifice cu sine.

Omul în tinerețe este însuflețit de multe idealuri, dar nu toate pot fi realizate.
“Idealul oricărui pom” (spus între ghilimele) este de a-și înfăptui dorința lui supremă, primele flori.
Omul adevărat nu poate trăi fără idealuri, măsura înfăpturii lor asigurând farmecul vieții.

Pentru ca unui pom să i se recunoscă meritele, el suferă culesul fructelor sale.
Crearea unor valori materiale sau spirituale, înfăptuirea idealurilor presupune eforturi și sacrificii.
Rodul înnobilează pomul și aduce foloase oamenilor.
Munca înnobilează pe om, aduce bucurii personale și foloase semenilor săi.

Pomul bătrân, încărcat de ani, trăiește mulțumirea datoriei sale sacre implinite.
Omul încărcat de ani și de realizări în viață, trăiește mulțumirea datoriei îndeplinite și împărtășește altora din experiența sa.

Prin munca sa, omul a înălțat necontenit societatea pe treptele progresului și civilizației.
Pentru ca pomul să poată da roade bogate, el trebuie să fie îngrijit.
Pentru ca omul să se poată realiza în viață, să poată să fie util societății, el trebuie ajutat.
Ca și pomul care pentru roadele sale nu cere răsplată, așa este și omul.
Satisfacția morală a omului pentru menirea împlinită, întrece orice răsplată materială.

Natura și viața sunt frumoase și darnice, omul trebuie să învețe să le folosească rațional pentru fericirea sa și a tovarășilor săi.

Am scris aceste rânduri la vârsta de 13 ani.

___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________
Working man as fruitful tree

There is a law of nature that the man and the plant to perform one role in nature and in life. Hardness and endurance, effort and devotedness assure the fulfilment.

The life of a working man is like the life of a fruitful tree.
It is known the example of many men that worked and created since childhood.
The layer that came out of the seed, even surrounded by brier, will struggle with it’s tender force to come out of the barrage, to identify its self.

During the childhood the man is animated by many ideals but not all of them can be accomplised. „ The purpose of every tree” is to achieve its supreme will – first flowers. A true man can not live without ideals, their accomplishment ensuring the charm of life.
For the recognition of the tree’s deserts, the tree suffers ingathering of its fruits. Bringing into being material and spiritual values, accomplishing ideals implies effort and sacrifice.

The fruit elevates the tree and brings benefits to man. The work elevates the man and brings joy and benefits to people.
The old tree, filled with years, lives the accomplisment of its fulfilled sacred duty. The man filled with years and accomplishments in life lives the joy of his fulfiled duty and shares his experience with others.

Through its work, man raised the society on the steps of progress and civilization.
In order for the tree to make gorgeous fruits, it needs to be taken care of. In order for man to accomplish in life, to be useful to society, he must be helped. As the tree does not ask for a reward for its fruit nor is man.

The spiritual satisfaction of man that comes with the accomplished duty exceles any material reward.
Nature and life are beautiful and generous; man has to learn how to use it rational for his own happiness and for the happiness of others.

I had written these words at the age of 13.

Profeanu Virgil

Author Profeanu Virgil

More posts by Profeanu Virgil