Câtă curgere și câtă statornicie în sensul cuvântului neant. Mă întreb cine oare l-a zămislit, cum a fost când prima oară, un om, care a simțit sensul, a căutat cuvântul. Dar până aflu despre primul om aș putea să îmi amintesc despre mine. Sensul neant a apărut într-un vis. Mă rătăcisem și îmi căutăm întoarcerea spre casă. Și drumul devenise cerc. Și atunci am înțeles că neantul e nesfârșirea. O nesfârșire pe care o poți simți până la punctul în care o poți explora, iar mai departe o extrapolăm prin asemănare cu ceea ce am trăit noi înșine. Apoi am crescut și neant a început să devină încet încet apropiat de sensul cuvântului necreat. L-am asemănat cu căderea. Mai târziu sensul cuvântului a început să oscileze spre nemărginit. Spre neexplorat. Îl leg de dorința de cunoaștere. Îl leg de curajul tinereții. Cândva lucrurile s-au mai așezat. Am început să înțeleg răbdarea. Și neantul a devenit o formă sferică care mă cuprinde și pe care o cuprind. Nemărginirea mărginită. Dragostea vieții supusă exigenței timpului. Astăzi neantul l-am pus în inimă și l-am umplut cu iubire. #VirgilProfeanu