Mă aștept ca-ntr-o zi, să nu mai gândesc, Să nu mai clipesc, să nu mai zâmbesc… Să expir liniștit sub o rază de soare, Și să sorb cu nesaț tot nectarul din floare… Iar apoi o să curg lângă seva topită, Să-nverzesc printre iarba după ploaie ivită… Să mă bucur de-un somn neștiut vreodată, Să visez așa cum n-am visat niciodată… După vreme nescrisă întregit pe deplin, Să suspin, să-mi revin, să devin mai senin… Să clipesc, să zâmbesc… Să gândesc, să trăiesc… Să iubesc!!! by virgil profeanu